Fiind student ( nu full-time, inca mai astept rezultate) in Aarhus, am tot perindat orasul in ultima vreme. Am descoperit o „Timisoara daneza” care primavara si vara este mai mult decat frumoasa si plina de viata. Aarhus este al doilea oras ca marime din Danemarca, este centru studentesc cu universitati pe care le puteti gasi in topul 100 a celor mai bune universitati din lume. Astfel am cunoscut tot felul de oameni care intr-un fel sau altul, au resusit sa se stabileasca in Damenarca si sa se simta ca acasa. Una dintre aceste persoane este editorul revistei pentru straini, Insight. Am scris articolul de mai jos sperand sa pot lucra pentru Insight. Se pare ca le-a placut foarte tare  asa ca urmatorul articol va aparea in numarul din Iulie/August.  Cei care l-au mai citit mi-au zis ca sunt acida insa momentan asa vad lucrurile.  Sper sa va placa!

In 2006 I had the chance to come to study in Denmark. I was very excited about the idea, mainly because I had heard how good the Danish educational system was.

My four months as an Erasmus student in Denmark were brilliant!  Everything excelled my expectations and I was more than content with my achievements.  Being a student in an international environment protected me from the so-called cultural shock.  Of course I knew it was happening but it was not as bad as I had heard from others. I knew I would return home at one point so it was very important for me to take advantage of every day spent on Danish soil. I remember very well that I could not stand the language.  It sounded wrong like a “full-mouth mumble” and it was frustrating to not understand my schoolmates when they were talking in Danish.  Well, this was not that bad, as everyone’s English was very good.  At the end of the four months I left my new friends, my new school and I returned to what I used to call home. The reverse cultural shock felt even more and I missed Denmark badly but I already had decided that I would come back to Scandinavia to finish my studies.

I returned to Denmark in the autumn of 2009 filled with hopes and expectations.  All my memories about this country were connected to my four months “honeymoon” period so I did not really know what was in stores for me. Arriving to Denmark with a Philology Bachelor’s Degree and some working experience did not make me very sure about my future here. Luckily enough, I found a job and in this way I discovered something new: financial freedom. But then I met the Danish Tax System, which was shockingly high for me. I knew that the most important thing was to start an intensive Danish course so I got to work.  Everything was going very well, just that as winter came I started to miss my country and be sad very often. I could not stand the Danes and their unapproachable attitude and I felt really alone.  You could say I was grieving, being angry, depressed, shocked and amazed realising that coming to Denmark might have been a bad choice after all. The language, the Nordic demeanour, the distant people made my integration journey a very bumpy one. This is why I used to call Denmark “a welcoming but unwelcoming country”, because they welcome you here but at the same time they are not sure about it.

Finally spring came with sunny days and a new job. I learned from the Danes to appreciate and celebrate the sun, the warm wind and the good weather. I was starting to like my new ”Danish life”, my new gained independence and security. I made some new friends as well. They were supportive and polite but still kept their distance. They made me feel appreciated and valuable, but I could not get the social life I had had in my home country.

Denmark is such a small country and the Danes developed in a very tribal society that I appreciate in many ways. Their outlook regarding expats is, as far as I am concerned, that the new comers have to fully integrate in the society. In my opinion this does not mean that you need to let go to your own identity. I can assure you that I would never want to give up my culture or identity in order to get my share of social life in Denmark. Of course one needs to make some changes when moving to another society but I believe that diversity is beautiful and being appreciated for what you are is the best reward one could get.


Momentan citesc „Kafka on the shore” de Huraki Murakami si mi-a placut foarte  mult fragmentul de mai jos. Daca gasiti cartea, cititi-o! E mai mult decat interesanta!

„Sometimes fate is like a small sandstorm that keeps changing direction. You change direction, but the sandstorm changes you. You turn again, but the storm adjusts. Over and over you play this out, like some ominous dance with death just before dawn. Why? Because this storm isn’t something that blew in from far away, something that has nothing to do with you. This storm is you. Something inside  you. So all you can do is give in to it, step right inside the storm, closing your eyes and plugging in your ears so the sand doesn’t get in, and walk through it, step by step.  There’s no sun there, no moon, no direction, no sense of time. Just fine white sand swirling up into the sky like pulverised bones. ”

” And you really will have to make it through that violent, metaphysical, symbolic storm.  No matter how metaphysical or symbolic it might be, make no mistakes about it: it will cut through flesh like a thousand razor blades. People will bleed there and you will bleed too. Hot, red blood. You’ll catch the blood in your hands, your own blood and the blood of others.”

” And once the storm is over  you won’t remember how you made it through, how you managed to survive. You won’t even be sure in fact,  whether the storm is really over. But one thing is certain. When you come out of the storm you won’t be the same person  who walked in. That’s what the storm it’s all about”


Dupa cum v-am mai spus din august lucrez la o Scoala Internationala Cambridge aici in Viborg, DK. Este un loc frumos, copiii au conditii extraordinare, insa profesorii danezi sunt foarte relaxati. Relaxati in sensul ca totul decurge foarte incet, cu pasi mici si desi. Cred ca e diferenta de cultura si mentalitate pentru ca ei par foarte multumiti de munca depusa.

Daca in scoala Internationala elevii ar fi doar danezi n-ar exista nici cea mai mica problema, dar nu sunt. Majoritatea sunt straini, englezi, germani, americani etc. Un alt detaliu care conteaza este faptul ca familiile engleze, strainii care vin in DK, nu vin aici sa se mute definitiv, vin sa traiasca o perioada ( de la 3 la 5 ani) si apoi planuiesc sa se intoarca in tara natala. Majoritatea ajung aici din cauza jobului dar sunt si cei care vin doar din curiozitate. Daca s-ar muta in DK totul ar fi foarte bine, insa copiilor lor le va fi extrem de greu sa se readapteze la viata de „acasa” atunci cand va trebui sa se intoarca.

Lucas din Anglia-Stiinte, ciruite in serie si in paralel.

Pentru ca se simt foarte apropiati de mine, eu fiind imigranta ca si ei, tot timpul imi mai impartasesc pareri. Saptamana trecuta chiar inainte de vacanta de toamna, am aflat ca 4 dintre familiile engleze se muta sau isi trimit copiii in Anglia. Parintii sunt extrem de ingrijorati ca daca vor locui aici 3-5 ani de zile cand se vor intoarce, copiii lor nu vor putea ajunge la nivelul colegilor lor englezi.

Sistemul englez este mult mai dur decat cel danez, din cate mi-au spus ei, se aseamana cu al nostru dar nu rasare. S-au facut foarte multe sedinte pe tema asta in care englezii au incearcat sa-i convinga pe profesorii danezi si pe directorul scolii sa faca niste schimbari ( sa le dea mai mult de lucru copiilor acasa, sa fie mai exigenti, etc.) dar nimic nu pare sa mearga. Aici regula numarul 1 este: copilul sa fie fericit! asa ca cererile nu prea pot fi indeplinite.

Concluzia este ca din ianuarie, 9 dintre copiii cu care lucrez vor renunta si se vor intoarce in Anglia. Este trist pentru mine ca mi-e tare drag de ei! Nu vreau sa intelegeti gresit, eu am fost studenta intr-o universitate daneza  si am fost mai mult decat multumita si pana la urma motivul pentru care am venit in tara asta rece este sa-mi termin studiile. In topul celor mai bune 100 universitati din lume sunt cateva din Dk, asa ca toate incep gradat.  Cu studentii, danezii fac o treaba foarte buna! Atmosfera de la cursuri este la fel de relaxata dar asta te ajuta extrem de mult ca profesor! ( mai ales daca predai pentru prima data intr-o universitate) Am avut parte de o super-experienta de lucru cu studentii danezi care se pare ca se va repeta.

Luna viitoare se face un an de cand am venit aici departe si inca ma chinui sa inteleg cultura in care traiesc. Poate ca in 10 ani( daca voi sta aici 10 ani) nimic nu mi se va parea ciudat….pana atunci am sa va tot scriu tot felul de povesti! 🙂

P.S.:  Mai jos puteti vedea un mic film ( in engleza) despre Scoala Internationala Cambridge si Viborg. Suna foarte bine! 🙂


Asa cum spune si titlul va voi povesti un pic despre sistemul educational din Danemarca.  Am ales sa fac asta pentru ca este foarte diferit de sistemul pe care-l cunoastem cu totii, cel romanesc. De o luna lucrez la o  scoala aici in Viborg. Cu toate ca este o scoala internationala Cambridge, elevii internationali ( cei mai multi din Anglia si Statele Unite) sunt implicati in activitati cu cei danezi mai tot timpul.  Astfel am avut ocazia sa cunosc metodele de predare daneze pe langa sistemul de predare Cambridge.

Marea diferenta intre sistemul romanesc si  sistemul danez de invatamant este faptul ca in DK totul este practic. Totul se bazeaza pe invatare prin experienta. Se lucreaza foarte mult in grup si foarte rar individual. Examenele si proiectele se fac si ele tot in grup. Nu exista lucrari sau examinari scrise cum sunt la noi: ” Scoateti o foaie de hartie!” ( cred ca toata lumea isi aminteste) ci totul se bazeaza pe discutii deschise si pe proiecte.

Inca ceva care m-a pus pe ganduri este relatia orizontala dintre student/ elev si profesor. In Romania relatia este verticala astfel ingradindu-i elevului sansele de a se apropia de profesor. Acum voi o sa spuneti : ” Da, dar depinde de profesor.” Well, in Danemarca opinia elevului/ studentului este la fel de importanta ca cea a profesorului. Nu exista raspunsuri gresite si rar exista probleme profesor-elev. Pentru mine nu este o metoda foarte noua, pentru ca am folosit-o in Romania atunci cand am lucrat  in tabara Viata, in cadrul Fundatiei Noi Orizonturi. Ceea ce este nou este faptul ca „invatarea prin experienta” este folosita si in scoli, in institutiile de invatamant.

Ca sa intelegeti mai bine am sa va dau un exemplu: am avut Stiinte si am invatat despre sol. Copiii nu au scris mai nimic. I-am impartit in grupuri de cate 4. Impreuna cu profesorul ( eu sunt asistenta) am mers in curtea scolii unde  s-a desfasurat ora. Am profitat de soare  pentru ca in curand va veni toamna ploioasa.  Elevii au folosit lopatelele si au colectat sol de mai multe tipuri. Dupa o discutie deschisa despre sol si despre importanta lui, fiecare s-a jucat cu „tarana” pe care si-o adunase si a incercat sa-i gaseasca caracteristici. Aceste caracteristici au fost scrise pe fisa de lucru primita la inceputul orei. Ultimele minute din ora s-au desfasurat in clasa. Aici s-a facut un tabel unde s-au scris toate caracteristicile gasite. Multe dintre ele au fost asemanatoare insa si mai multe au fost diferite. Ora s-a terminat cu o scurta discutie despre cat de important este sa-ti exprimi opinia si sa accepti opinia celuilalt.

Totul este foarte relaxat aici. Chiar vorbeam recent cu mama unuia dintre copii. Baiatul ei, George, este cel mai mic elev cu care lucram. Are 4 ani si este plin de energie. Intr-o zi cand eram in SFO ( after-school) s-a lovit deasupra ochiului stang. Colegii lui mai mari se jucau la un leagan si nu stiu cum au facut dar leanganul s-a oprit in fruntea lui George. Ideea e ca lovitura a fost destul de urata si ca baietelul a venit la scoala cu ochiul invinetit o spatamana. Mama lui imi povestea ca a fost uimita ca nimeni n-a sunat-o si ca totul a fost nesemnificativ pentru danezi. George si familia lui vin din Anglia. Mama lui spune ca in Anglia s-ar fi facut mare zarva si pentru o zgarietura. Ca sa vezi!

Ana si George, desenat de George. Ana si George, desenat de George 🙂

Danezii spun tot timpul ca ei sunt unul dintre cele mai fericite popoare din lume. Daca vrei sa descoperi cum sa ajungi la acest nivel de fericire, este foarte simplu: asteptari mari= dezamagiri mari. Ei se multumesc cu putin, sunt relaxati tot timpul, cauta solutii, nu se plang si nu se agita decat atunci cand trebuie. Aceste aspecte  se vad foarte usor in viata de zi cu zi. Cateodata este iritant pentru ca imi pare ca nu au ambitii, dar au. Pentru ei sa lucrezi ca vanzatoare e o ambitie, orice e un succes. Asta si pentru ca statul danez le permite. Aici studentii primesc ceea ce se numeste SU. Pe langa faptul ca nu-si platesc educatia, statul ii ajuta cu o alocatie de aproape 800 de euro pe luna. Din acesti bani se iau taxe insa tot raman cu banuti. Plus ca pot  lucra cel mult 15 ore pe saptamana.  Oamenii astia au foarte mult timp liber si nu au grija zilei de maine.

De curand m-a intrebat cineva daca voi ramane in DK. N-am stiu ce sa-i raspund. Mi-e dor de Romania in fiecare zi, azi parca mai mult decat ieri, insa i-am zis un singur lucru: as vrea sa raman in DK azi, nu stiu ce raspuns voi da acestei intrebari maine. Este o alta lume, cu nivelul de  trai  dintre cele mai ridicate din Europa insa nu va imaginati ca e perfect, au si ei problemele lor si una mare si lata e alcoolul. Despre asta vom vorbi intr-un alt post. Pana atunci va astept in Scandinavia! 🙂


Daca va uitati in Dilema veche, nr 321, 8-14 Aprilie, pe a doua pagina o sa gasiti un articol care mie ” mi-a inveselit inima”. Este o lista care ar trebui sa miste orice roman si nu numai, mai ales pe cei plecati departe de casa.

  • „Asfintitul privit de pe Dunga Gorganului, printre sanziene si margarete parguite, in soarele verii.
  • Mirosul padurilor de brad din Retezat; si toate padurile lasate in pace de securea omeneasca.
  • Cerul senin al tarii mele; desi e acelasi peste tot, cel deasupra tarii mele are misiunea de a mai imblanzi uratenia lasata de oameni pe pamant.
  • Painea calda abia scoasa din cuptorul batran al vreunei bunici.
  • Ridicarea ochilor spre cerul plin de stele al satului, cand toate stelele sunt la intalnire.
  • Stransul fanului in verile calduroase, cand inca nu se inventase codul portocaliu.
  • Intoarcerea acasa dupa o zi de truda la camp; paradoxal nu te simti sclav sau exploatat, persista un sentiment de victorie.
  • Cantatul pe malul unei ape curgatoare; si plansul si cugetarea si bucuria de a fi libera.
  • Un psalm rasunand divin in inserarea blanda de pe malul Dunarii, la Manastirea Mraconia.
  • Culoarea si delicatetea mestecenilor in orice anotimp.
  • Bucolic, clopotele vitelor intoarse de la pasune.
  • Sa privesc monumentele funerare ale mortilor vechi si noi ai satului.
  • Sa ascult oameni batrani vorbind cu nostalgie despre tineretea lor.
  • Cafeaua diminetii langa Dilema Veche si un concert de Bach in surdina.
  • Mirosul de benzina.
  • Placinta cu branza facuta in casa.
  • Sa sap pamantul gradinii cu harletul sub un soare nou.
  • O carte indelung asteptata, data de postas intr-o inserare tihnita.
  • O scrisoare frumoasa si adevarat venita prin posta de la cineva drag.
  • Bobocii de gasca mergand leganat pe ulitele satului in ciuda tuturor aviarelor.
  • Roiurile de fluturi albastrii explodand in jurul meu pe campie.
  • Zapada abia cazuta care-ti scartaie sub pasi.
  • Soferii amabili- tot mai numerosi , cel putin aici- care opresc la trecerea de pietoni si iti fac semn sa treci.
  • Sa merg pe jos prin padurea Slivut pentru a vedea zimbrii.
  • Casa proaspat varuita.
  • Muscatele curgatoare si florile de piatra impodobind curtea si gradina”.

Aceasta este lista pe care o puteti gasi pe pagina 2, in Dilema veche nr. 321, Aprilie, scrisa de Teodora Costa. Cred ca fiecare dintre noi are lista lui de bucurii care-i ” inveselesc inima”,  insa poate ca nu toti ne-am asternut-o pe hartie.  Incercati! Cred cu tarie ca o sa fiti surprinsi sa vedeti multitudinea de lucruri mici care inseamna atat de mult.

P.S.: De abia astept sa simt mirosul padurilor de brad din Retezat!